Trebuie neapărat să urmăm o anumită religie?

Există oare o necesitate absolută de a urma neapărat o anumită religie? Nu ar fi oare mai bine ca în loc să urmăm o religie specifică, să valorificăm elementele comune ale religiilor și să ne străduim să fim oameni buni și spirituali, să ne aducem aminte de Dumnezeu și să depunem eforturi pentru spiritualitate, moralitate și umanitate? Această întrebare devine cu atât mai accentuată și mai importantă cu cât realizăm că însuși Coranul ne invită la această abordare. În episoadele anterioare, am explicat și am văzut că religia la care ne cheamă Coranul este religia hanifă, religia umanității și a firii, fitra, iar Coranul se opune delimitărilor, granițelor și etichetelor religioase.

Oare înțelesul acestor cuvinte nu este tocmai ceea ce susțin mulți astăzi, spunând că în loc să urmăm o anumită religie, de exemplu islamul, ar trebui să ne privim ca ființe separate și dincolo de ele, străduindu-ne să fim oameni buni și spirituali, să ne aducem aminte de Dumnezeu și să alegem și să aplicăm din cadrul religiilor ceea ce considerăm că este cel mai bun pentru spiritualitatea noastră. Însă acești oameni nu iau în considerare un fapt esențial. Chiar dacă este adevărat că elementele comune ale religiilor au fost identice în chemarea tuturor profeților și că însuși Coranul ne cheamă la aceste principii comune, realizarea acestor principii și valori înalte necesită totuși acțiune, efort practic, perseverență și exercițiu. În cele din urmă, trebuie să alegem o metodă.

Nu putem spune că vom lua drept bază orice ne trece prin cap sau orice considerăm noi înșine de cuviință și în același timp să ne așteptăm să ajungem cu siguranță la rezultatul corect și final. Alături de chemarea la aceste principii și valori comune, Coranul vorbește despre legile Sharia și metodele specifice fiecăruia dintre profeți, le recunoaște și ne recomandă ca fiecare să urmeze Sharia și metoda sa specifică. Aceasta, deoarece fiecare dintre profeți, în funcție de condiții, de public și de capacitățile pe care le observa, a propus instrucțiuni și metode pentru realizarea acelorași principii și valori comune și le-a cerut celor cărora le se adresa să acționeze conform acelei metode. De exemplu, în toate religiile se accentuează și se recomandă amintirea lui Dumnezeu, rugăciunea și invocarea.

Totuși, trebuie să avem o metodă clară de a fi cu gândul la Dumnezeu și de a comunica cu el în viața de zi cu zi. Dacă nu alegem o metodă definită și nu ne ținem de ea, vom aluneca treptat în comportamente dispersate și confuze, comportamente pe care adesea le uităm și le pierdem printre treburile vieții. Astfel, ne îndepărtăm treptat de acele principii care trebuiau să se realizeze în viața noastră și s-ar putea să punem dorințele, poftele și greșelile în locul acelor valori și metode corecte, rătăcind drumul. Nu este drept să dăm la o parte acest tezaur uriaș pe care cei mai spirituali oameni din istorie l-au descoperit și recomandat și să luăm drept bază doar ceea ce ne trece prin minte sau ce ni se pare nouă nimerit, când știm că cunoașterea și accesul nostru sunt limitate.

De asemenea, atunci când Coranul menționează diferiți profeți, ne amintește că aceștia sunt cei cărora Dumnezeu le-a acordat binecuvântarea călăuzirii. Ei au parcurs drumul, au văzut calea și ne propun metoda corectă de a ajunge la destinație mai bine decât oricine altcineva. Prin urmare, trebuie să îi urmăm. Așadar, dintre metodele existente pentru atingerea acelui scop, trebuie să o alegem pe cea mai bună și mai potrivită pentru starea noastră și să rămânem dedicați acesteia.

Desigur, există aici o obiecție care merită chibzuință. Se spune că atunci când ne vedem din nou legați de o anumită șaria și religie, cădem pradă acelorași neajunsuri menționate anterior: fanatismul, îngustimea minții, preferarea unei anumite religii în defavoarea adevărurilor fundamentale și pierderea scopurilor în noianul de ritualuri și aparențe exterioare. Însă pentru a nu cădea în aceste capcane, soluția nu este să abandonăm însăși esența șariei și a trăirii religioase și să ne lipsim de toate acele binecuvântări și realizări. Soluția este tocmai cea pe care insistă Coranul.

Coranul spunea: "În timp ce rămânem dedicați uneia dintre aceste legi religioase, oricare ar fi cea pe care fiecare o consideră mai potrivită pentru sine, atunci când am identificat-o și am ales-o, prioritatea umanității, prioritatea religiei hanife și acea perspectivă superioară ce depășește aceste granițe limitate nu trebuie înlăturate." Este adevărat că atunci când aparținem unei identități colective, când ne unim cu un grup și formăm o comunitate, parcurgem drumul mai bine și cu mai multă motivație. Tocmai de aceea Coranul ne recomandă repetat să nu ne separăm de comunitate, să ne închinăm alături de cei ce se închină și recomandă rugăciunile și ritualurile colective. Dar, alături de aceasta, ne amintește mereu că nu trebuie să sacrificăm înțelesurile, scopurile și perspectiva interioară de dragul aparențelor exterioare și nu trebuie să acordăm prioritate unei viziuni care consideră mântuirea drept monopol exclusiv al unui singur grup sau al unei singure legi.

Mai mult decât să ne cheme la anumite ritualuri și obiceiuri, Coranul ne avertizează mereu ca, rămânând dedicați unei anumite legi, să fim atenți la aceste riscuri. Prin urmare, trebuie neapărat să alegem o șaria și o religie, dar luând în considerare acele avertismente și recomandări ferme ale Coranului. Cât despre ce religie și ce șaria ar trebui să alegem, vom vorbi despre aceasta în episodul următor cu voia lui Dumnezeu.